Breslele Clujului

O dată cu dezvoltarea oraşului medieval Cluj, are loc apariţia şi dezvoltarea mesteşugurilor în Clujul secolelor XIV-XVI. Registrul de venituri al oraşului Cluj pe anul 1453 vorbeşte despre repartiţia meştesugurilor în cetate. Astfel, la acea vreme erau: 6 % croitori; 4 % cizmari-pantofari; 2,64 % fierari; 2 % tolbari; 1,5 % arcari; 1,3% săgetari şi 0,17 % scutari, din aproximativ 4500 - 4800 de plătitori de impozite la care se adăugau necontribuabilii, rezultând un numar total de 6000 locuitori.

Meştesugarii clujeni s-au organizat în corporaţii: tăbăcarii (1469), fierarii (1467-1468), lăcătuşii, pintenarii (1472-1475), argintarii (1473), croitorii (1475), ţesătorii (1479), blănarii (1479, 1488), funarii (1486-1487). Acest lucru atestă faptul că urbea clujeană devenise un important centru meştesugăresc, care juca un rol tot mai însemnat în producţia de bunuri de consum.

Primele bresle înfiintate în oraşul medieval Cluj au fost următoarele:

Breasla Tăbăcarilor, înfiinţată în 1469

Clujul continuă să înregistreze progrese pe plan economic şi la începutul veacului al XVI-lea, în pofida abuzurilor suferite din partea feudalilor. Breslele îşi continuă evoluţia, îşi înnoiesc statutele şi dobândesc privilegii noi. Argintarii şi alţi meseriaşi se reorganizează sau înfiinţează pentru prima dată bresle. Oraşul dobândeşte  privilegii comerciale însemnate, care reflectă rolul, tot mai important, deţinut în negoţul voievodatului. Clujului i se acordă dreptul de a ţine anual două iarmaroace.

În 1600, numărul meşterilor din Cluj creşte, ceea ce determină reorganizarea breslelor. Generalul Basta încurajează reînnoirea statutelor de breaslă ale aurarilor, bărbierilor, croitorilor. În timpul domniei lui Bethlen, oraşul Cluj se reface, înregistrează progrese şi numeroase bresle îşi reînnoiesc statutele. Limitarea preţurilor la produsele meşteşugăreşti, după 1625, a stârnit nemulţumirea a numeroşi artizani, care şi-au scăzut producţia. Dar principele i-a obligat pe meşteri să-şi producă articolele de specialitate fără întrerupere, iar cei care-şi încetau activitatea erau pedepsiţi cu confiscarea întregii averi. Se iau, totodată, măsuri cu privire la calitatea produselor, fiind ameninţaţi cu pedepse aspre cei ce produceau mărfuri de calitate necorespunzătoare. Gheorghe  Rákoczi I continuă să sprijine dezvoltarea meştesugurilor. Numeroase bresle îşi reînnoiesc statutele sau dobândesc statute noi (tâmplarii, cuţitarii, blănarii, lăcătuşii, aurarii-argintarii, croitorii, fabricanţii de nasturi, bărbierii, fierarii, cizmarii).

Breslele cunosc şi ele o anumită impulsionare. Breslele lăcătuşilor din Cluj, Sibiu, Braşov, Bistriţa, Mediaş şi Sighişoara obţin înnoirea simultană a statutelor. Breasla aurarilor-argintarilor continuă să fie puternică, deşi numărul meşterilor scade de la 61 în 1623 la 49 în 1689, majoritatea purtând nume germane. Un anumit avânt cunoaşte activitatea breslei postăvarilor. Printre cele mai active bresle se numără tâmplarii, care-şi reînnoiesc statutele în repetate rânduri, în anii 1600, 1644, 1656, 1690

Bibliografie:


 

Home | Istorie | Cladiri | Reconstituire | Secrete | Contact