Hanurile Clujului

după un articol de Remus Florescu, publicat în Clujeanul, la 8.11.2005

Deşi pare greu de crezut, există multe corespondenţe între hanurile de altădată şi cele de astăzi, majoritatea păstrându-şi numele şi locul în care au fost ridicate. O dată cu obţinerea, în 1506, a dreptului de a organiza iarmaroace, la Cluj s-a dezvoltat şi o piaţa a hanurilor şi a ospătăriilor.

Taurul de Aur
Cel mai vechi şi cel mai cunoscut han al Clujului din Evul Mediu a fost "Taurul de Aur". Situat în actuala Piaţa Mihai Viteazu, acesta a fost demolat în 1860.

Făgădăul lui Matei
Pe locul unde se află acum Liceul de Coregrafie se afla, la sfârsitul secolului XIX, se găsea cârciuma "Făgădăul lui Matei". Aceasta era frecventată de moţii care veneau pentru comerţ în cetatea Clujului.

Casa Fiscului
pe locul actualului restaurant Melody, în secolul XIX se afla Casa Fiscului. Mai precis, hanul "Casa Fiscului". Cârciuma era cunoscută mai cu seamă pentru faptul că acolo erau îmbătaţi şi apoi recrutaţi soldaţii pentru armata austro-ungară.

La Calul Balan
În secolele XVIII - XIX, cel mai mare han al Clujului a fost "Calul Balan", local de petrecere aflat în clădirea care găzduieşte acum Muzeul Etnografic de pe strada Memorandumului. Numele "Calul Balan" a dispărut pe la mijlocul secolului al XIX-lea, perpetuându-se denumirea "Redut". În 1841, clădirea a găzduit şedintele Dietei Transilvaniei, la care a luat parte şi Avram Iancu. Într-o camera a "Calului Balan" a avut loc, în 1894, procesul Memorandumului.

Cocosul de Aur
Un nume cunoscut clujenilor de astăzi este locul denumit "Cocoşul de Aur", din cartierul Mănăştur. Puţini ştiu, însă, că denumirea aceasta se trage tocmai din Evul Mediu. În locul unde se află acum o farmacie, la intersecţia dintre străzile Emil Isac şi Motilor, se găsea, cu veacuri în urmă, hanul "Cocoşul de Aur".

Trei Crini
În locul unde se află acum sediul Camerei Judeţene de Conturi (strada Moţilor, numărul 18), în Evul Mediu era cârciuma "Trei crini" şi baia deschisă "Flora".

Hanul Vulturul de aur
Clădirea a găzduit până acum câţiva ani cofetăria "Urania" a fost, până în 1918, Hanul "Vulturul de Aur". Stabilimentul a fost demolat în 1918.

Un alt han de soi a fost cel din clădirea din Piata Unirii, numărul 21. Istoricii clujeni au descoperit acolo o inscripţie în latină, datând din anul 1571, plina de invăţăminte, care spune, într-o traducere aproximativă: "Natura ne-a dat cârciuma ca să ne petrecem răgazul şi nu să ne facem, din ea, casă".

New York
În ceea ce priveşte "Continentalul", istoria lui a început în 1894, când, pe amplasamentul unui vechi hotel, s-a construit modernul şi mondenul, pe atunci, "New York"."Tot ce e legat de viaţa politică, naţională, culturalaă şi spirituală a Ardealului din 1894 şi până acum se leagă de acest hotel. Toţi oamenii importanţi ai Ardealului au trecut pe aici. "Dacă ar putea vorbi aceste ziduri, ar putea scrie istoria Transilvaniei", spune istoricul Gheorghe Bodea.

Biasinni, hotelul italian din Cluj
Cu prilejul călătoriilor prin Europa, la începutul secolului XIX, clujeanul Bolony Farcas Sandor l-a convins pe faimosul maestru italian de scrimă Biasinni Gaetan să vină la Cluj pentru a construi un hotel modern. Astfel, a apărut Hotelul Biasinni, de pe strada Avram Iancu (prima clădire pe dreapta, de la Cimitirul Central). De-a lungul timpului, acolo au fost găzduite personalitati precum George Cosbuc, Petofi Sandor sau Veronica Micle.

Bibliografie

"Carciumile Clujului, articol de Remus Florescu, publicat in Clujeanul, la 8.11.2005


Home | Istorie | Cladiri | Reconstituire | Secrete | Contact