Biserica unitariană din Cluj se află pe Uliţa Ungurilor (actuala stradă 21 Decembrie). Ea a fost construită între anii 1792-1796, după planurile arhitectului Türk Antal. Datorită unor erori de proiectare, bolta bisericii a început în scurt timp să crape, dar a fost salvată de la prăbuşire. Locaşul de cult a suferit numeroase renovări pe parcursul timpului, cea mai recentă fiind în anul 2000, cand i-a fost renovată faţada şi interiorul.
Biserica este orientată sud-nord, faţada principală, sudică, deschizându-se spre strada 21 Decembrie. Ca şi stiluri arhitecturale, biserica unitariană combină elemente baroc, clasiciste şi rococo. Dacă, în exterior, construcţia pare clasicistă, interiorul ei este mai ales baroc.

În interiorul bisericii, în apropierea intrării, se poate vedea vestita piatră rotundă, de pe care se spune că, în 1568, David Ferenc a convertit la unitarianism întreg oraşul. Tot acolo se află pietrele de mormânt ale predicatorului polonez Lachovius András şi a Molnos Dávid (1691, 1836). Acestea au fost amplasate în anul 1920.
Bibliografie:
- Lukács József, Povestea „oraşului-comoară”: Scurtă istorie a Clujului şi monumentelor sale, Cluj-Napoca: Biblioteca Apostrof, 2005.
- Mircea Toca, Clujul Baroc, Cluj-Napoca: Dacia, 1983.
- Dragos Nicu, Cluj-Napoca oraş al monumentelor/ ed., Cluj-Napoca: Studia, 2006.
- Gabriela Popa, Liviu Stoica, Cluj-Napoca: Illustrated guide: Ghid ilustrat, Cluj-Napoca: s.n., 2007.
- Francisc Orosz, Călăuza Clujului, Cluj-Napoca: Tipografia „Concordia”, 1933.
- Victor Lazar, Clujul, Bucureşti: Cultura Natională, 1923.
- Gheorghe I. Bodea, Clujul vechi şi nou, Cluj-Napoca: PROF Image, 2002.